vocea bunicii

pe vocea bunicii
şi-au lǎsat amprenta
romanţele.
un fel de iubire
prea mare pentru cuvinte,
un fel de rai
prea mare pentru cer,
un fruct prea aromat
pentru curtea din spate -
s-au cristalizat toate
odatǎ cu zecile de ani
în coardele ei vocale.

dar din fruct
picurǎ zeama.
i se crapǎ coaja
şi, deşi bunica, superstiţioasǎ,
ceartǎ soarele
cǎ nu-i anotimpul potrivit,
ceartǎ planetele
cǎ nu s-au aliniat ca la carte,
îl ceartǎ pe dumnezeul cuibǎrit în sufletul ei
cǎ a comis genocid
sub influenţa altruismului
în filmul mut al tinereţii -

poate greşeşte. poate sticla de nectar nu-i destinul
perelor prea coapte pentru curtea din spate.
bunica mea şi-a stors vocea din corp
de bunǎ voie şi nesilitǎ de nimeni. lichidǎ,
ia forma oricui.
în inima ei, ruginesc romanţele rând pe rând,
dar ea încǎ se mirǎ
cǎ toate rândunicile pe care le-a hrǎnit cândva cu dragǎ inimǎ
acum migreazǎ spre ţǎrile calde.

uneori, mi se face frig între cuvintele bunicii.